Astăzi, 22 Decembrie 2010, Federaţia Anarhistă a fost dizolvată. Raţiunea pentru care a fost înfiinţată această organizaţie a încetat să existe. A ajuta o persoană împotriva voinţei sale, indiferent de cât de mult bine i-ai putea face, reprezintă totuşi o acţiune întreprinsă împotriva voinţei presupusului beneficiar, deci o acţiune autoritară. Cineva spunea că "românilor trebuie să le faci bine cu forţa!" - avea dreptate (doar) în privinţa asta, dar l-aţi împuşcat acum 21 de ani. Complet inutil, bineînţeles! Democraţia voastră sărbătoreşte o crimă cu mare fast în fiecare an înainte de Naşterea Domnului , iar morala voastră creştină v-a învăţat, desigur, să deveniţi monştri atunci când luptaţi împotriva monştrilor, să-i intoarceţi şi celălalt obraz aproapelui vostru - cu pumnul. Adevărurile voastre împopoţonate, democraţia şi religia, au o bază comună - crima. Ce bun ar putea să se nască din asta? Noi nu vrem să devenim ca voi luptând împotriva voastră , noi nici măcar nu suntem români, ne sperie gândul ca am putea deveni unii!
Presiunea exercitată de Statul Roman a fost mult prea mare în raport cu acţiunile noastre, care nu aveau nicidecum un caracter violent, terorist, extremist, etc, ci mai degrabă erau acţiuni pur informative, gesturi de umanitate sau evenimente artistice. Aşadar, nicio ştire, niciun articol, nicio traducere, niciun text, nicio recomandare de film, carte, documentar nu vor mai fi publicate pe acest blog. "Solidaritatea" demonstrată de "camarazii" noştri din România n-a fost niciodată decât o faţadă de prost gust, un obicei, o datină tipic românească. Naţia cea mai idioată şi mai fricoasă dintre toate naţiile europene, n-ar putea să producă foarte multe exemplare care să fie sincere, cel puţin faţă de ele însele. Un articol precum "Turismul Politic" încă stă în picioare chiar şi după un an de la publicarea lui, deşi trebuia să fi fost de mult îmbrâncit.
Nu promovăm şi nici nu am promovat vreodată martiriul, aşadar nu vrem să ne transformăm într-o mişcare de avante-garde sau în eroii descoperitori ai teoriilor anarhiste pentru români. Informaţiile care există deja până la acest punct, pe blog, ar trebui să fie arhisuficiente pentru a produce schimbări la nivel individual, însă au fost preluate ca bunuri de consum. Cocalarii consumă Cola şi Libertatea, muzica utz utz şi multă benzină, intelectualii consumă Antena3, TVR Cultural şi B.C.U., muzica clasică şi jazz-ul, hainele decente şi hârtiile igienice decente, iar "alternativii" consumă, printre altele, Federaţia Anarhista. Nu mulţumim! Ştiţi că nu ne place dialectica, aşadar, mai pe româneşte: Sunteţi prea proşti! Prea proşti pentru lumea asta! Prea proşti chiar şi pentru voi înşivă - din acest motiv nici nu vă sunteti suficienţi, aveţi nevoie de haită, de culcuş tot timpul, de spate.
Aceasta este istoria tuturor mişcărilor sociale: 2-3 persoane animă câteva mii. Odată suprimate cele 2-3 persoane şi mişcarea dispare, cu toate aerele ei anarhiste. Asta s-a întâmplat dintotdeauna peste tot, asta se întâmplă şi cu Federaţia Anarhistă, asta se întâmplă chiar şi în Grecia în acest moment. Nu, nu trăim timpuri revoluţionare! Trăim scăparea printre degete a unui timp revoluţionar! Va trebui să mai aşteptăm, probabil foarte mult, până vom fi noi ce animaţi, dar atunci nu vom mai fi aici, aici pe scena asta. Deja nu mai suntem aici...
În România, orice plan de ameliorare socială este sortit eşecului încă de la început! Au fost mai multe satisfacţii pentru noi, decât nervi, de când acţionăm sub numele de Federaţia Anarhistă, aşadar am mai avea totuşi motive să continuăm, însă nu suntem nici români, nici creştini. Voi oricum, vă descurcaţi mai bine de la o vreme! Vă duceţi dracului... De ce am vrea să vă oprim?
































