De ce e de căcat myspace-ul….
În primul rând, cine deține Myspace?!
Un om de afaceri australiano-american numit Rupert Murdoch. Pe scurt, e miliardar, prieten apropiat de-al familiei Bush, propagandist politic prin intermediul imperiului său media (printre care se numără și faimosul canal Fox News, primul canal de televiziune din Statele Unite) și susține activ operațiunile militare ale SUA în întreaga lume. În timpul pregătirilor pentru invazia Irak-ului, 175 de ziare și surse media din întreaga lume, care aparțineau lui Murdoch, au susținut fără pic de ambiguitate, procesul războiului.
De ce să boicotezi Myspace?
Logica e simplă. Cel mai epuizant efort pentru media care își bazează afacerea pe reclame este crearea de conținut. Conținutul rețelei Myspace este creat în proporție de 100% de utilizatori. Dl. Murdoch a cumpărat Myspace pentru suma de 580 de milioane de dolari iar acum se estimează ca valorează de zece ori mai mult. Și asta datorită fiecăruia dintre utilizatorii Myspace...Iar această valoare adăugată nu face decât să întărească puterea și controlul social asupra populațiilor. Și mai trist este să vezi trupe de punk care se declară anti-capitaliste și care susțin că apără pe de o parte alternativele, vânzându-se fără nici o problemă pe Myspace, pe de cealaltă parte, sub o reclamă la o companie aeriană sau la una de telefonie mobilă. Mai rău, din ce în ce mai puțini oameni își pun întrebări în această privință. a devenit foarte repede la modă, făcând multe trupe să ia în considerare opțiunea unui profil pe Myspace chiar dupa prima repetiție. O mașinărie stupidă înțesată cu reclame a devenit vitală, cu susținători ce devin fioroși atunci când îi întrebi ce se află sub cortină. Unii predică DIY-ul dar nu se obosesc nici măcar jumătate de oră pentru a publica un website care să conțină muzica lor și să transmită orice vor lumii. Tipii aia petrec ore întregi scriind piese, versuri, înregistrând, și aduc afară tot ce au în străfundul ființei lor...doar pentru a le arunca înspre toată lumea prin intermediul site-urilor de căcat, pline cu reclame, care aparțin unuia din cele mai mari gunoaie de pe Pământ.. „pentru că e simplu, ușor și aproape toată lumea are unul”. Și „asta e dacă un fascist împuțit se îmbogățește, atât timp cât noi putem avea piesele noastre foarte politice și anti-militariste disponibile pe net”... . Atunci când catalogul de la Dell, sau flyere pentru o bancă, ce evident ar fi sponsorizat concertul, vor fi împărțite la evenimente, cu siguranță va fi cineva care să explice că procesul rămâne subversiv și zdruncină în continuare sistemul...scuze în avans, dar nu suntem convinși.
Câteva răspunsuri pentru argumentele auzite de prea multe ori....
„Myspace este un instrument formidabil”
Și cum se descurcau oamenii înainte de Myspace? Păi, construiau site-uri web ei înșiși cu propriile lor degete și cu propriul creier, își trimiteau unii altora e-mail-uri și totul funcționa foarte bine. Conexiunile și rețelele se organizau și ele în aceeși modalitate. Se inspirau din mișcarea punk, care a susținut mereu abordarea DIY în acțiunile sale. Do It Yourself / realizarea unei pagini web pentru a prezenta o trupă. Oricine poate face asta, sau măcar are vreo cunoștință care știe minimul necesar în materie de sisteme computerizate. Asta necesită (puțin) mai mult efort decât deschiderea unui cont pe Myspace dar ne permite să rămânem independenți.
„E păcat să boicotezi Myspace, din moment ce e o unealtă excelentă și gratuită de comunicare pentru mii de trupe. Mulțumită Myspace, putem asculta și comunica, cu trupe de care nu putem auzi nicăieri altundeva... sau aproape nicăieri”
Greșit. Există încă (din fericire) mii de trupe care nu au cont pe Myspace, sau care nici măcar nu-și doresc unul. Și nimic nu vă împiedică să le descoperiți cu ajutorul oricărui motor de căutare bun, citind fanzine, ascultând emisiuni radio de calitate sau discutând pe forumuri de profil.
„Putem întâlni atât de mulți oameni, mulțumită Myspace”
Serios? Deci nu era vorba doar despre menționarea acelui ”Merci de add”!? Oricine se poate lăuda că are destui prieteni virtuali în scena underground...Dar ce rost are?
”Dacă ne punem întrebări cu privire la Myspace, atunci ar trebui să ne punem întrebări cu privire la întregul lanț: furnizorii de energie, marca computerului etc.” Acest mod de a gândi e greșit. Trebuie separate clar lucrurile pentru care există posibilitatea de alegere și lucrurile pentru care nu există această posibilitate. În multe locuri, în prezent nu există nici o modalitate alternativă de a evita furnizorul național de energie. În mod similar, știți vreo modalitate de a evita fabricanții de calculatoare? Noi nu... E ciudat să pui Myspace-ul la același nivel cu un furnizor de energie, din moment ce acesta din urmă este evident mai vital decât primul.
„Știm că exită multe lucruri de criticat la Myspace, dar...”
Ar trebui păstrat în vedere principiul DIY: - Dacă ceva e cunoscut ca fiind greșit sau criticabil, se va încerca găsirea/propunerea unei alternative.
„Există pe Myspace trupe care sunt foarte implicate!”
Așa și?! Cine are nevoie să alerge după idoli? fie cu bună știință sau din ignoranță...
„Există lupte mai importante decât Myspace-ul”
Definirea priorității acțiunii este o modalitate de continuitate utilizată frecvent de cei care nu fac niciodată nimic în afară de căutatul scuzelor. Trebuie privit totul în ansamblu: cum acționează cineva concret împotriva capitalismului, și a altor surse de exploatare, dacă în permanență își anulează orice luptă, indiferent cât de simplă și de insignifiantă în aparență, ar fi aceasta? „Există lucruri mai importante decât vegetarianismul”, ”Există lucruri mai importante de făcut decât să critici Nike sau McDonalds”, „Lupta pentru sisteme de operare gratuite este ok, dar sunt lupte mai importante” și acum: „Ia și critică Myspace-ul, dar nu ai nimic altceva mai bun de făcut?!”....Fiecare dintre aceste lupte sunt doar abordări diferite ale aceleiași bătălii, îndreptate spre o luptă mai globală și mai constantă. Dacă ar fi să ne conformăm unei toleranțe nelalocul ei precum „Fii ceva mai cool omule, asta nu-i așa important”, tot avântul activismului zilnic s-ar pierde. Noi rupem toată mecanica activismului zilnic – care prin definiție, nu trebuie să fie neapărat remarcabil și să includă cât mai multe lucruri ce par „lipsite de importanță”. În cele din urmă, aceste lucruri se adună într-o luptă comună, la scara ei proprie, dar care măcar există.
Argumentul suprem: „Nu ne mai deranjați, Myspace e doar o unealtă care să conecteze trupele cu oamenii care le ascultă, într-un mod facil și rapid, blablabla....”
Ultimele cuvinte le lăsăm lui Patrick Le Fay, director general executiv al TF1 (televiziunea franceză cea mai urmărită): „În contextul unei afaceri, să fim realiști: în principiu, slujba noastră, spre exemplu slujba TF1, este să ajute Coca-Cola, spre exemplu, să-și vândă produsul (...). Dar activarea percepției unei reclame necesită garanția disponibilității creierului privitorilor. Emisiunile noastre urmăresc să obțină acea disponibilitate: să îl binedispună, să îl relaxeze, să îl pregătească între două reclame. Ceea ce vindem de fapt către Coca-Cola este timp disponibil al creierului uman (...). Nimic nu este mai dificil decât obținerea acestei disponibilități. Acolo se află nevoia de schimbare permanentă. Trebuie să căutăm în permanență programele care funcționează, care urmăresc moda, care navigheză pe trenduri, într-un context în care informația accelerează, se multiplică și devine standardizată.”
