IMPOTRIVA MATRICEI DISTRUGERII. MATRICEA INDUSTRIEI MINIERE FILIPINEZE - 03 Nov 2010, Filipine

Industria mineritului este una dintre cele mai mari industrii din lume. In orice parte de pe glob, acolo unde exista minereuri, companii miniere din tari precum Canada, SUA, Australia, Japonia, Norvegia si din alte tari europene se afla in competitie pentru a exploata resursele de pe urma carora pot obtine profit. In mod consecvent, aceasta a dus la distrugerea biosferei. Sistemele care intretineau viata, precum izvoarele de apa, padurile si salbaticia sunt distruse zilnic pentru a servi profitului companiilor miniere.

In plus, si mediul in care traiesc localnicii este eradicat in acest proces. Fermieri, pescari, indigeni/triburi - toti acestia sfarsesc prin a fi hartuiti, mituiti cu bani sau santajati, mutati in alte locuri, si inevitabil unii sunt ucisi daca se decid sa se opuna intr-un mod militant companiilor miniere care opereaza in regiunea lor.

Mineritul este o industrie vitala pentru o societate tehno-industriala. De-a lungul secolelor, populatii din diferite zone ale globului au recurs la minerit pentru a se aproviziona cu resursele necesare vietii de zi cu zi. Totusi, ascensiunea neo-liberalismului si a capitalismului a generat o industrie mult mai puternica si mai tiranica. In doar cateva sute de ani, industria miniera a creat mai multe tragedii in diferite zone ale globului. Au distrus biosfera planetei, salbaticia, fermierii, pescarii, populatiile indigene si au facut sa dispara rauri si paduri care existasera de milioane de ani.


Scurt istoric

Mineritul in Filipine a inceput in perioada pre-coloniala. Intr-un numar de regiuni din arhipelag, comunitatile indigene au recurs la minerit pentru a se aproviziona cu aur, cupru, etc. Nativii din Filipine foloseau aurul, perlele, agatele si alte minerale pentru a-si confectiona accesorii. Aurul era vandut in intreaga Asie si chiar in Europa, in perioada islamica. Multi negustori din Luzon (regiunea de Nord), Brunei si Jolo au calatorit in continuu prin Mindanao in cautare de sclavi si aur. Cu toate acestea, prima mina "comerciala" a fost deschisa in Benguet.

Aproximativ 400 de ani mai tarziu, colonialistii spanioli au profitat de bogatia de minereuri si resurse din aceasta regiune. Aurul a fost principalul motiv pentru care Spania a colonizat Filipinele. Imediat, a fost elaborata o lege care servea inspectarii tuturor minereurilor existente in arhipelag - Inspeccion de Minas.

Cu toate acestea, americanii au fost cei care au facut pasi strategi in a exploata minereurile din Filipine. Implementand o Lege Miniera in Mai 1867, au efectuat o cercetare geologica prin care se valida faptul ca Filipine este o tara bogata in minereuri. Dupa aceasta, a fost emis Actul 468, prin care Guvernul avea dreptul sa intre in posesia tuturor pamanturilor pe care se gaseau astfel de resurse miniere. Au declarat o serie de regiuni ca fiind "rezervate" pentru viitoarele actiuni miniere, si asa a inceput comercializarea minei din Benguet.

In anul 1914, in sud, Surigao si alte parti ale regiunii Caraga au fost declarate zone „Rezervatii de Fier” pentru minari ulterioare. Pana atunci, industria miniera din Filipine se indrepta spre varf iar guvernul SUA a luat-o si mai mult in posesie, forman un Birou Minier pentru a administra potentialele operatiuni in viitor.

In 1921, nu a existat minerit la scara larga dar multi isi castigau traiul din minarea de aur la scara mica. Intre 1933 si 1941, minarea de aur a devenit extrem de cunoscuta. Aurul a ajuns minereul dominant din industrie, fiind cel mai important.

Un deceniu mai tarziu, sub tirania japonezilor, filipinezii au fost fortati sa mineze metaluri in multe regiuni din Filipine, pentru a le folosi la armele de razboi din bolnava misiune a japonezilor de a cuceri lumea.

Asta a pavat drumul spre comercializarea, exploatarea si degenerarea Filipinelor. In anii 1950, cel mai de succes a fost mineritul de cupru, acesta fiind copilul corporatiilor miniere. Mineritul la scara larga a urmat cateva generatii mai tarziu, atingandu-si culmea in anii 1960-1970. Pana la sfarsitul anilor 1980, cererea mondiala de cupru a scazut, pentru ca lumea parea sa-si schimbe interesul spre aur. Cu toate astea, un numar de companii miniere care minau aur in acea perioada s-au inchis din cauza incalcarii legilor si astfel minarea de aur a avut de suferit.

Sub WTO, IMF-WB, Filipinele neo-colonizate au fost din nou obligate sa isi adapteze politicile economice pentru a adera la politicile neo-liberale. Pana in 1994, politicieni pro-dezvoltare precum Gloria Macapagal Arroyo printre altii, au facut lobby pentru un Act de Minerit care mai tarziu avea sa devina Actul Republican 7942 sau Actul de Minerit al Filipinelor din 1995.

Aceasta lege pune in principiu puterea Corporatiilor deasupra terenului, resurselor si vietii si din cauza doctrinei regaliste – o lege care practic da guvernului dreptul de a avea in posesie si de a face orice doreste pe terenurile publice, multe zone au devenit locuri preferate pentru minerit.

Pana in 1996, Industria Mineritului din Filipine a revenit la ruta initiala permitand companiilor offshore sa opereze in intregime in zonele rezervate, aducand astfel dezastrul intr-un numar de locuri din Filipine. In Martie 1996, tunelul Marcopper din Marinduque s-a prabusit. La o estimare bruta, 1,6 milioane de metri cubi de roca miniera au iesit din mina cazand in raurile Makulapnit si Boac, blocand 4,400 de oameni din 20 de sate. Acel incident a omorat raut Boac, ca sa nu mai mentionam trauma provocata comunitatilor de pe malul sau si din zonele de coasta. Printre tragediile intamplate in 1998 se numara si cazul corporatiei Malangas Coal din Zamboanga del Sur, Mindanao – o explozie survenita in mina ce a omorat aproape o suta de muncitori, ranind alti 35 de oameni; iar pana in 2004, un alt dezastru a survenit in Surigao del Norte, Mindanao. Atunci a fost vorba de una din corporatiile cele mai mari si mai vechi din Filipine – Corporatia de Mineri Manila. Trei incidente dezastruoase au aparut atunci cand aproximativ 5 milioane de metri cubi de deseuri continand nivele ridicate de mercur au distrus terenurile agricole ale localnicilor si au otravit temporar Placer Bay, care se afla in apropiere.

Astazi, sute de aplicatii pentru minerit asteapta aprobari pentru a extrage resursele din Filipine, existand 20 de operatiuni de minerit la scara larga, 10 operatiuni de minerit la scara medie si mai mult de 2000 de operatiuni de minerit la scara mica a non-metalelor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu