Daca este complet inevitabil ca cineva care vorbeste impotriva democratiei sa nu fie etichetat ca fiind conservator sau fascist, este din cauza ca propaganda democratica predomina in casele si in mintile noilor ei subiecti. Totalitarismul de tip democratic nu are nimic de invidiat la precedentele regimuri totalitare. Nepotismul, aristocratia, oamenii de curte, favoritismele, oamenii de afaceri, intermediarii, contractantii si publicistii inca guverneaza viata sociala, in timp ce restul raman e nedreptatit si in acelasi timp, pacalit.Oamenii continua sa-i tolereze intr-un mod pasiv, dar vrand parca sa le ia locul. Ambitia de a deveni bogat peste noapte, de a avansa spectaculos pe scara sociala, de a avea o cariera de succes, de a acumula proprietati, de a securiza o serie de obiecte si de a avea un set dublu de usi este ceea ce promite prosperitatea democratica. In acest fel, subiectii lacomi se supun totalitarianismului capitalist plasat in spatele unui fundal democratic. Exploatarea muncii si a vietilor noastre se intensifica, clivajele sociale cresc, politia globala devine militarizata, legile spectacolului - decadenta materiala, intelectuala si emotionala devine optiunea celor multi. Majoritatea acestor lucruri nu sunt noi insa. Acesta a fost, mai mult sau mai putin, statutul vietii sociale aflate sub orice alta autoritate. Iata astazi, democratia ne duce cu zaharelul. Democratia este lovitura de stat care nu aduce multumiri oamenilor iesiti in strada ci camerelor TV si microfoanelor reporterilor. Legile democratiei si puterea propagandei lor. Munca este aparata prin constitutie ca un drept suprem, clivajele sociale sunt ceea ce se castiga prin economie de piata si competitie, politia protejeaza si serveste cererea de securitate, spectacolul protejeaza libertatea de expresie, in timp ce vecinul tau de alaturi ajunge intr-o situatie de cacat, dar nu este situatia ta, asa ca de ce sa iti mai faci griji...
Noul contract social al democratiei este ratificat in randul capitalurilor occidentale: masini confiscate, cozi nesfarsite in fata agentiilor de asigurari, tortura din interiorul sectiilor de politie, noile oferte la telefoane mobile, televizoare cu ecran plat, beneficii de pe urma somajului, probleme psihologice si singuratate, izbucniri ale mandriei nationale si credite neplatite. Si ce este mai important, nimic din toate acestea nu au fost impuse fortat nimanui si nici nu au fost infaptuite din ordinul vreunui dictator militar. Acestea sunt marile cuceriri ale poporului. Din acest motiv noi sustinem ca democratia este tehnica si abilitatea puterii de a se impune fara a fi inteleasa ca opresiune. Capitalismul este patronul, iar democratia este purtatorul lui de cuvant. Nu suntem intr-atat de naivi incat sa credem ca alesii poporului sunt aceia care intr-adevar guverneaza. Evident, ei cuprind si purtatorii ordinilor de stat, barbatii si damele de onoare. Dar majoritatea dintre acestia nu pot fi luati in seama oricum. Principalul rol al democratiei este de a functiona ca o perdea de fum care ascunde monstruoasa masina capitalista. Democratia este o vitrina de magazin, modelata dupa o economie de tip mafiot. Ea "imprumuta bani spalati", pastreaza "caziere curate", vegheaza ca fiecare sa fie "platit" ( de la cei care lucreaza in parcari pana la cantareti), are o armata de majorete ( de la obisnuitele garzi de politie pana la agentiile para-militare), iar clientii (cetatenii mandri) platesc intotdeauna la timp.
Ar fi o greseala din partea noastra daca nu am mentiona in acest moment rolul tot mai influent pe care il au jurnalistii in asemenea situatii. In zilele noastre, in democratia timpului nostru, media a luat rolul de intermediar, rezervat in mod traditional partidelor politice. Nu din coincidenta, o mare parte a politicienilor sunt jurnalisti de prima mana (in Grecia, dupa traducere - dar nu numai acolo). Acest lucru face parte din strategia avansata de comunicare a democratiei. Este evident faptul ca politicienii si jurnalistii sunt mana in mana. Retorica lor pare a fi uneori diferita in cadrul emisiunilor de stiri de la TV, sau a talk show-urilor, in functie de cine vorbeste si de interesele cui sunt servite - totusi, ei au o directie comuna: sa justifice si sa apere democratia. Toate dezbaterile si neintelegerile se opresc in acest punct. Pentru a reusi acest lucru, inventeaza un dialog imaginar intre societate si politicieni, folosind jurnalistii ca pe niste intermediari. Din acest motiv, este folosit adevarul democratic al "opiniei publice". Este construit adevarul absolut al majoritatii, pe care nimeni nu indrazneste sa-l conteste. Adevarul sondajelor si al statisticilor. Acesta este modul prin care opinia publica devine un client al partidelor politice si vice versa. Acesta este modul prin care politicienii si jurnalistii manipuleaza relatiile sociale, si le transforma dupa cum doresc.
In acelasi timp, relatiile se schimba pe masura ce sondajele de opinie care teoretic vin de la societate, se intorc in cele din urma si ajung sa modeleze societatea prin intermediul spectacolului. Si astfel oamenii, la fel ca si consumatorii, au intotdeauna dreptate.
In aceasta ciudata relatie clientelara, democratia, aliata cu media, ajunge sa modeleze comportamentele sociale. Mai ales in zilele noastre, epidemia de frica se raspandeste. Pe de o parte se afla angajatii americanizati ai Ministerului Politiei (un soi de MAI romanesc), cu declaratiile lor pline de imaginatie si "informatiile scurse" cu privire la teroristi nemilosi, iar pe de alta parte, titlurile taioase si articolele jurnalistilor despre o "crestere a violentei" si despre "violenta si nesiguranta". Astfel, diferitele cazuri si incidente contrastante, sunt amestecate si inghesuite la un loc - spargerile de banci la un loc cu furatul din buzunare, incendierile la un loc cu afacerile mafiote, rapirile bogatilor la un loc cu traficul de persoane, punerea unui pret pentru capurile a trei camarazi la un loc cu cele ale aspirantilor criminali ai Konstantinei Kuneva (muncitoare migranta si sindicalista).
In acest fel, cererea pentru securitate este restabilita si ideologia terorii este produsa. Aducem in atentie aceste exemple, pentru ca avandu-le ca ghid, putem percepe un procent din operatiunea democratiei. Toate aceste declaratii si anunturi de mai sus nu sunt facute de fapt pentru a rezolva problema "criminalitatii". "Criminalitatea" serveste partiale anumite interese ale statului. Prin urmare, obiectivul nu este nici siguranta, nici ordinea, ci spectaculoasa lor reflectie. Ceea ce se intampla cu democratia este exact la fel. Atunci cand ministrul institutional al politiei declara ca nu va transforma Atena intr-un oras politienesc, atunci cand se intalneste cu oficialii auto-guvernarii locale pentru a discuta problema criminalitatii si apoi cand pretinde ca departamentele politiei si parlamentul vor ramane "nepazite", aparand astfel, libertatile democratiei, pur si simplu nu spune adevarul. Pentru ca in realitate, democratia este reflectia spectaculoasa si substitutul libertatii. Nici o libertate nu poate exista atat timp cat exista democratia.
Bineinteles, in spatele acestor siretlicuri si tehnici, chiar daca ar exista adevarata democratie, noi nu am intelege niciodata axioma care invoca dreptul "obiectiv" al celor mai multi asupra celor putini. Istoria a demonstrat ca nu ar trebui sa avem nicio incredere in opinia maselor. Persoanele care adopta pentru ei, in mod voluntar, termenul de "popor" si care vorbesc ca facand parte din "noi, cetatenii, poporul, care platim pentru toate acestea...", abandoneaza orice incredere de sine creativa si permit sa alunece in urmarea liderilor lor. Acesta este poporul. O masa zgomotoasa de oameni cu capetele plecate, bocete neincetate, mentalitate mizera de turma care degradeaza viata si o pregatesc pentru operatii repetate si reguli succesive. Nu exista niciun argument intemeiat pentru care noi ar trebui sa-i respectam judecatile si optiunile. Noi vrem o lume in care fiecare individ va fi capabil sa isi asume propriile responsabilitati, sa isi comunice gandurile, sa faca schimb de argumente, sa aiba curajul sa sustina o opinie chiar daca aceasta este contestata de majoritate, fara a se ascunde in spatele reprezentantilor si intermediarilor.Votantii dintr-o democratie nu sunt niciodata satisfacuti de vietile lor si de mediul in care traiesc. Intotdeauna se plang de ceva, exaspereaza, sunt nervoi si protesteaza - dar odata la fiecare 4 ani isi impacheteaza constiinta in staniol si sustin, inca odata, sistemul. Amana decizii cruciale privind vietile lor pana la urmatoarele alegeri, in credinta ca politicieni mai potriviti, mai corecti si mai competenti vor ajunge la putere. Refuza cu incapatanare sa recunoasca faptul ca nimeni in afara lor nu este mai capabil sa le administreze vietile, si ca in caz contrar se vor confrunta cu vidul existentei lor, cu ani de resemnare, cu o viata in captivitate - si vor trebui sa admita ca in tot acest timp au fost sclavi. Vor fi nevoiti sa admita ca au fost victime ale unei elucubratii - si ca nimeni nu vrea sa se degradeze in acest fel, recunoscand una ca asta. Prefera intotdeauna sa dea vina pe altii, pe politicienii incompetenti, pe migranti, pe teroristi, pe oricine altcineva, dar niciodata pe ei. Nimeni nu isi asalteaza propriul ego, chiar daca pentru restul timpului se vor lasa pacaliti de sistem. Cu toate acestea, pentru noi, problema consta in contestarea si distrugerea oricarui sistem dominant, indiferent cat de liberale se doresc a fi. Intelegem ca puterea necesara administrarii vietilor noastre este in noi - si ca decizia privitoare la modul in care vom trai ne apartine. Ceva ce votantul refuza sa inteleaga: puterea lui de a depasi bariere impuse, prejudecati, valori morale, idealuri, si de a-si defini singur ego-ul. In consecinta, consideram ca votantul este in mare masura responsabil pentru majoritatea lucrurilor care i se intampla, din moment ce propriile decizii si optiuni sunt cele care perpetueaza respectivele conditii.
"... Tot ceea ce ne infricoseaza este produs de sistem, iar unul dintre cei care creaza aceasta teroare este votantul din noi, cel care mentine acest sistem..." (extract dintr-un interviu al detinutului V.Stefanakos)
In mijlocul acestor lucruri, noua miscare de guerilla urbana "nu este o propunere politica stearpa, ci o dimensiune revolutionara a problemei existentiale a individului. Trecerea catre actiunea ilegala rastoarna limitele mizerabilului, a supravietuirii de rutina si elibereaza o fiinta revolutionara" (Gruparea Solidaritatea Revolutionara Internationala "Christos Kassimis")
A incepe sa te lupti inseamna a te opri sa te mai vezi pe tine insuti prin ochii sistemului, a nu mai permite ca ceva sa fie hotarat pentru tine prin coercitie, a fi eliberat de frica. Nevoia iminenta de libertate se poate intalni in cadrul gruparilor de guerilla sau a aliantelor revolutionare. Este firesc ca inamicul nostru sa analizeze aceste aventuri folosind minciuna si calomnia. Nu ne impresioneaza cu nimic faptul ca inca odata propaganda democratica recurge la siretlicuri ieftine precum "teoria containerelor comunicationale" (se refera la declaratiile Politiei care afirma ca unele grupari de guerilla urbana au membri comuni). Presupusa existenta a unui comitet central, a unor mari capetenii, a unor specialisti in constructia de bombe artizanale si a unor fonduri comune revolutionare, nu vrea decat sa izoleze noua miscare de guerilla si sa o prezinte ca fiind opera unei secte intunecate cu legaturi suspecte. In practica, lucrurile sunt mult mai simple. Constiinta si determinarea unor anumite persoane de a distruge obiceiul supravietuirii sunt suficiente pentru a trece de la rezistenta la atac, pentru a pune in practica problema libertatii - nu intr-un viitor vag pentru generatiile care vor veni, ci intr-un prezent permanent; aici si acum, pentru ei insisi - si iata cum se naste o grupare de guerilla urbana. Dar oponentii nostri vor ca istoria sa fie repetata precum o farsa. "Teoria containerelor comunicationale" este o copie fidela a tehnicii anilor post dictatoriali. La acel moment, minciuna consta in faptul ca in spatele gruparilor de guerilla si in spatele conflictelor sociale se ascund lideri ai fostului regim si fascisti care doresc destabilizarea democratiei si intoarcerea la dictatura. Tot atunci, se presupunea ca exista "centre intunecate de decizie". Este o tehnica des intalnita a statului, ca atunci cand nu vrea sa recunoasca ceva, sa "explice" lucrurile pentru a fi intelese asa cum se doreste. Autoritatea corijeaza incercarea istoriei de a promova practica luptei de guerilla. Pentru ca este intr-atat de evident faptul ca existenta unei retele difuze de grupari de guerilla aflate pe intreg teritoriul Greciei, cu noile si vechile organizatii de arsonisti, cu asalturile tot mai dese din centrele oraselor, ca cele materializate in Decembrie 2008, organizia Actiunii Anarhiste din Kavala, toate acestea demonstreaza ca pe intregul teritoriu capitalist al Greciei, barierele impuse nu vor mai fi niciodata sigure.
Conform acestei strategii, in seara de Sambata, 9 ianuarie, am plasat un dispozitiv explozibil in curtea Parlamentului, langa Monumentul Soldatului Necunoscut. Doi camarazi s-au apropiat de curte in timp ce alti doi erau in zona, pe post de grup de sustinere. Cei doi politisti care stateau la o distanta de doar 8 metri de locul in care dispozitivul a fost lasat, si care au stat acolo pentru destul timp, nu ne-au deranjat, asa ca am mers mai departe si l-am plasat. Cat priveste presupusul statut "impenetrabil" al zonei, noi raspundem ca determinarea, planificarea si imaginatia inarmeaza revolutionarii si ii fac capabili sa obtina ceea ce in prezent este de "neobtinut". O cladire impozanta, cu "origini regale", templul democratiei, inconjurat de cele mai noi sisteme de supraveghere si de un mare numar de politisti, nu a constituit un obstacol in fata alegerii noastre. Alegerea a fost data de dorinta de a ofensa acest simbol, si prestigiul democratiei fara nici un fel de ezitare morala. Fiecare loc are punctul sau vulnerabil si satisfactia de a-l gasi nu va inceta niciodata. Acum cu privire la jocul comunicational referitor la nemutarea garzii prezidentiale din zona atacului, ca actiune eroica, acest lucru este cel putin incorect. Evident, adevarul pe care noi, la fel ca si dusmanii nostri, il stim, este ca acestia au fost mutati in curtea superioara a Parlamentului inaintea exploziei, pentru a avea adapost potrivit. Stim la fel de bine ca si expertii in explozii ai politiei ca oricine ar fi ramas intr-un perimetru de 10 metri (de explozie) ar fi fost cel putin ranit.
In cele din urma, vrem sa subliniem ca la aproape 4 luni de la presupusa noastra dezmembrare, este evident ca ramanem inca activi. Teatrul spectaculos facut dupa un raid intr-o casa studenteasca in care nu s-a gasit absolut nimic care sa o lege de organizatia noastra, dovedeste tendinta sistemului de a se razbuna: unele persoane sunt ochite, altele sunt retinute fara proces si acuzarile nu au nici un final, toate acestea bazate pe identitatea politica a oamenilor, fara nici cea mai mica legatura cu noi. Organizatia noastra nu a suferit nici un fel de lovitura, dimpotriva suntem in permanenta intariti ca parte a Dezvoltarii Revolutionare. In orice caz, actiunile noastre vorbesc de la sine. Democratiei nu ii vom arata nici un strop de respect, ci doar furie si atac.
CEREM INCHEIEREA IMEDIATA A PROCESULUI DE RETINERE PREVENTIVA A CELOR 3 APARATORI AI CONSPIRATIEI CELULELOR DE FOC.
CEREM INCHEIEREA PERSECUTARII INDIVIZILOR CARE AU FOST ACUZATI CA AU LEGATURA CU ORGANIZATIA NOASTRA.
CONTINUAREA DETINERII LOR PE POST DE OSTATICI CONSTITUIE O INVITATIE DIRECTA PENTRU INTENSIFICAREA ATACURILOR NOASTRE.
Nu vom uita Guerilla Urbana si Luptatorii Indisciplinati care si-au pierdut vietile luptand impotriva sistemului, pentru demnitate si libertate: Ch.Kassimis, Ch. Tsoutsouvis, M. Prekas, Ch. Marinos, Ch. Temperekidis.
Trimitem un salut de solidaritate luptatorului de guerilla Dimitris Koufondinas care este incarcerat in celulele albe ale democratiei.
GRUPAREA DE GUERILLA A TERORISTILOR - CONSPIRATIA CELULELOR DE FOC
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu